Politica de anulare
10.4. Politică de anulare / retur a voucherelor – Extras din Termeni și condiții
Achiziționând vouchere cadou de pe website-ul nostru, acceptați și sunteți de acord cu politicile noastre de anulare și de neprezentare ale MB ESTETICART SRL și cu orice termeni și condiții suplimentare care vi se pot aplica.
Conform dispozițiilor Ordonanței de Urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, Clientul care a achiziționat online produse / servicii comercializate pe site-uri specializate are dreptul de a denunța Contractul la Distanță în termen de 14 zile.
Prin Contract la Distanță, conform legii, se înțelege orice contract încheiat între MB ESTETICART SRL și Client fără prezența fizică simultană a celor două părți, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanță, până la și inclusiv în momentul în care este încheiat Contractul, și care este supus unor cerințe de informare a Clientului de către MB ESTETICART SRL înainte de producerea efectelor Contractului încheiat.
Dreptul de retragere poate fi exercitat în următoarele condiții:
– în termen de 14 zile de la data încheierii contractului (adică de la momentul la care ați primit de la Beauty Art Aesthetics e-mailul cu voucherul cadou), dar nu mai târziu de data programării;
– pentru a vă exercita dreptul de retragere, puteți trimite solicitarea la adresa de e-mail vouchere@beautyartaesthetics.ro, prin care ne comunicați decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract. Pentru respectarea termenului-limită de retragere, este suficient să transmiteți comunicarea înainte de expirarea perioadei de retragere;
– în cazul exercitării dreptului de retragere, voucherul cadou va fi anulat de Beauty Art Aesthetics;
– dacă vă retrageți, vom rambursa orice sumă primită de la dumneavoastră, fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care suntem informați cu privire la decizia dumneavoastră de retragere din prezentul contract.
Rambursarea va fi efectuată folosind aceeași modalitate de plată utilizată pentru tranzacția inițială. Nu vi se vor percepe comisioane ca urmare a unei astfel de rambursări.
Clientul nu are drept de retragere din Contract în următoarele situații:
– a depășit termenul de 14 zile;
– a beneficiat parțial sau total de serviciile achiziționate prin comandă;
– în alte situații prevăzute de lege.
Exceptări de la dreptul de retragere
Sunt exceptate de la dreptul de retragere, în ceea ce privește contractele la distanță și contractele în afara spațiilor comerciale:
– contractele de prestări servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul la retragere după executarea completă a contractului de către profesionist.
Nu se acordă rest pentru achizițiile efectuate cu Voucherul care nu depășesc valoarea acestuia.
Pentru procedurile medicale, inclusiv procedurile de dermatovenerologie, injectările cu acid hialuronic sau toxină botulinică și intervențiile chirurgicale, contravaloarea serviciilor nu se restituie fără efectuarea unui consult medical post-intervenție.
10.5. Politica de retuș
Important!
Retușul se efectuează în maximum 14 zile de la procedură. Orice solicitare de retuș după acest termen va fi considerată o procedură separată și se va achita integral.
Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru respectarea regulilor interne!
Politica de retuș – Augmentare buze
Retușul este posibil doar în termen de 14 zile și se aplică exclusiv în cazuri de migrare, acumulare, asimetrie minoră sau în situațiile în care este necesară topirea localizată cu hialuronidază.
Retușul nu presupune reinjectarea de acid!
După 14 zile, orice intervenție va fi considerată o procedură nouă și tarifată ca atare.
Vă mulțumim pentru înțelegere!